Cum îi percep oamenii pe bolnavii psihic?

Acum caţiva ani am realizat o cercetare cu caracter descriptiv care îşi propune să identifice imaginea pe care o au oamenii cu privire la bolnavii psihic, felul în care îi percep. Datele au fost colectate de la un lot de 110 subiecţi, eterogen din punct de vedere al vârstei, al statutului socio-economic şi profesional şi echilibrat în funcţie de variabila sex. Acestora li s-a aplicat un chestionar în care li se cerea să enumere cinci trăsături ale bolnavilor psihic şi să scrie cinci propoziţii/fraze cu privire la ceea ce cred şi altele cinci cu privire la ceea ce simt faţă de bolnavii psihic. Apoi s-a calculat frecvenţa trăsăturilor respective, aceasta fiind trecută în paranteză.

Una dintre cele mai importante componente ale imaginii pe care o au oamenii despre bolnavii psihic este pericolul social (63) pe care îl reprezintă bolnavii psihici pentru societate în general şi pentru ei personal în particular. Bolnavii psihic sunt percepuţi ca fiind periculoşi şi determină o reacţie de teamă pentru că sunt consideraţi agresivi, chiar şi capabili de crimă. În concepţia oamenilor, ceea ce îi face să fie agresivi sau să nu îşi controleze agresivitatea sunt o serie de trăsături (12), precum faptul că sunt: iraţionali, iresponsabili, inconştienţi, superficiali şi lipsiţi de discernământ.

Cel mai pregnant apare în imaginea pe care o avem despre bolnavii psihic şi o serie de probleme emoţionale (76) care pot favoriza reacţii agresive. Astfel, ei apar ca fiind: instabili emoţional şi comportamental, agitaţi, anxioşi, iritabili, nervoşi, cu accese de furie, cu toleranţă scăzută la frustrare, vulnerabili, traumatizaţi, chiar şi apatici, indiferenţi afectiv, deci dezechilibraţi emoţional.
Toate aceste probleme emoţionale îi fac (36) instabili, influenţabili, impulsivi, necontrolaţi şi, în consecinţă, imprevizibili. Faptul că bolnavii psihici pot avea izbucniri oricând şi sunt văzuţi ca fiind iraţionali în comparaţie cu modul obişnuit de a gândi şi iresponsabili, oamenii se aşteaptă de la ei la cea mai neplăcută reacţie posibil, la agresivitate bruscă, nemotivată şi fără semne prevestitoare care să îi pună în gardă pentru a avea timp să se apere. De aceea, oamenii ajung să fie prudenţi, să se afle într-o stare de alertă când au bolnavi psihici în preajmă care ar putea constitui o ameninţare la integritatea lor fizică şi chiar la viaţa lor.

În percepţia subiecţilor nu toate reacţiile emoţionale negative sunt îndreptate împotriva celorlalţi; bolnavii psihic au şi tendinţe autodistructive şi emoţii negative cu privire la propria persoană (15): au tendinţe suicidale, sunt disperaţi, trişti, depresivi, nefericiţi, nesiguri, slabi, demotivaţ,i cu stimă de sine scăzută şi complexaţi.
Emoţionalitatea lor este privită de unii şi cu mai multă înţelegere şi compasiune (9), bolnavii fiind consideraţi: emotivi, sensibili, chinuiţi de boală, suferă şi au nevoie de afecţiune.
Oamenii merg şi mai departe, ajung să îi evalueze negativ din punct de vedere moral (10), să îi denigreze afirmând că sunt: răi, perverşi, fără simţ moral, vicioşi, nu se simt vinovaţi şi nu sunt de încredere. Ei sunt scoşi înafara normalităţii (27), fiind etichetaţi drept: nebuni, anormali, defecţi, rebuturi, retardaţi, dezintegraţi fizic, psihic şi social, vicioşi, perverşi sexual. Din aceste evaluări răzbate reacţia afectivă negativă de respingere şi desconsiderare a bolnavilor psihici care sunt scoşi din rândul „oamenilor normali”.
La această impresie de anormalitate contribuie şi aspectul fizic exterior caracteristic (23): Privirea goală, fixă şi inexpresivă, faciesul specific şi gesticulaţia exagerată, ţinuta neglijentă, murdară, aspectul fizic bizar, paloarea feţei. La acestea se mai adaugă, dar deloc pregnant, statusul socio-economic scăzut (2): mediu de provenienţă sărac, cerşetori.
Se pare că saliente pentru oameni sunt manifestările comportamentale (33) ale bolnavilor psihic, de intensitate patologică (19): halucinaţii, mania persecuţiei, delir, grandomanie, fobii, mitomanie, isterie, paranoia sau doar tulburări mai uşoare de comportament (21): vagabondare, comportament deviant variat, vorbesc mult şi urât, înjură, sunt recalcitranţi, posesivi, au tulburări motrice şi vorbesc singuri.
Oamenii percep că bolnavii psihic au simţul realităţii afectat (25), fiind rupţi de realitate, dezorientaţi, confuzi, incapabili să se concentreze, cu un discurs incoerent şi delirant şi negându-şi boala.

Integrarea socială (56): sunt consideraţi izolaţi social, retraşi, interiorizaţi, inadaptaţi social, egocentrici, nonconformişti, încăpăţânaţi şi perseverând în ideile lor, tăcuţi, timizi, pasivi, neîncrezători şi patru subiecţi consideră că e greu să comunici cu bolnavii psihici.
Bolnavii psihic sunt percepuţi ca fiind inutili social (28) şi chiar o povară pentru cei apropiaţi şi pentru societate în general, incapabili să muncească, incapabili să ducă o viaţă normală, neajutoraţi, au nevoie de ajutorul celorlalţi, dependenţi de alţii sau de medicamente.
Reacţia societăţii: în general, oamenii percep reacţia societăţii faţă de bolnavii psihic ca fiind negativă şi constând în marginalizare, evitare, izolare, stigmatizare, respingere, defavorizare; bolnavii psihici pot fi şi neînţeleşi de către ceilalţi, mai puţin toleraţi, pot fi ţapi ispăşitori, sursă de amuzament, unora le trezesc curiozitatea. Reacţia pozitivă apare într-o mult mai mică măsură şi constă în compasiune şi conştientizarea că bolnavii psihic au nevoie de ajutor. Mai apar şi consideraţii cu privire la felul în care societatea ar trebui să se comporte cu bolnavii psihic (16): ar trebui izolaţi, supravegheaţi permanent, tratarea lor este necesară, orice metodă fiind justificată pentru a-i potoli, trebuie trataţi ca nişte copii, iar statul şi legea ar trebui să apere cetăţenii de ei.

Atribuirea vinei/responsabilităţii pentru condiţia de bolnav mintal: cei mai mulţi dintre subiecţi consideră că ereditatea joacă un rol important în determinismul bolii mintale , alţii dau vina pe societate, iar alţii fac o atribuire externă şi necontrolabilă, dând vina pe soartă, considerându-i ghinionişti.
Se observă că bolnavii psihic nu sunt consideraţi responsabili pentru starea lor, cauza fiind mai degrabă localizată în exterior şi fiind necontrolabilă.

Imaginea pozitivă (20) apare la un număr mic de subiecţi: doi subiecţi îi consideră interesanţi, şapte îi consideră inteligenţi, chiar geniali, în timp ce doar un subiect crede că au o inteligenţă scăzută. Pentru trei subiecţi bolnavii pihic par normali. Apare şi o imagine oarecum boemă (8): bolnavii psihici au fantezie, sunt spontani, visători şi darnici, imagine care este completată şi de posibila lor genialitate. Ieşirea din normal poate apare şi în sens pozitiv, ca depăşire a mediei şi deţinerea unei capacităţi de creaţie superioară.

Ce sunt arhetipurile

Arhetipurile par a fi imagini, motive, simboluri. Insa, ca urmare a criticilor celor care au respins ideea de arhetip ca fiind complet falsa, in „Analiza viselor”, Jung corecteaza ideea ca arhetipurile ar fi imaginile in sine: „Arhetipurile rezida in tendinta de a reprezenta asemenea motive, reprezentare care poate varia considerabil in detalii, fara a-si pierde schema fundamentala. Exista, de pilda, multe reprezentari ale motivului fratilor dusmani, dar motivul insusi ramane acelasi.” Totusi nu pare ca ar contrazice ideea de arhetip ca imagine, ci a afirma faptul ca este o schema foarte generala care se imbraca cu detalii in functie de individ.


Modelul lui Jung despre arhetipuri

In continuare voi prezenta perspectiva lui Carl Gustav Jung. Pentru mai multe detalii iti recomand „Arhetipurile si inconstientul colectiv” si „In lumea arhetipurilor” de acest autor.
Asa cum inconstientul individual despre care a vorbit Freud contine impulsurile, elementele candva constiente care au fost refulate si uitate care provin din experienta personala, continutul inconstientului colectiv a lui Jung este reprezentat de arhetipuri care nu au fost niciodata constiente si nu mai provin din experienta personala.
Jung considera ca alaturi de constiinta, care are ca apendice inconstietul personal, mai exista si cel de-al doilea sistem psihic, al carui natura este colectiva, nonpersonala.
Arhetipurile nu se formeaza in timpul vietii, ci sunt forme preexistente, mostenite ereditar, ceea ce mie mi se pare indoielnic, reprezinta „imagini primordiale”, „reprezentari colective”, „reziduri arhaice”, zestrea culturala innascuta a omenirii, avand caracter universal, fiind prezent la toti oamenii. Arhetipurile par cumva a se suprapune peste ideile lui Platon, sunt tipuri arhaice, imagini universale existente din vremuri stravechi.
Nenumaratele repetitii ale unor experiente de viata in istoria omenirii au intiparit aceste experiente in constitutia psihica, nu neaparat sub forma unor continuturi imagistice, ci aproape ca forme fara continut, care reprezinta doar posibilitatea unui anumit tip de abordare sau actiune.

Arhetipurile sunt inconstiente, dar pot suferi prelucrari constiente, pot imbraca forme metaforice si apar in mituri, basme sau se transmit sub forma invataturii ezoterice. Se manifesta nemijlocit in vise si viziuni, de acesta data fiind mai individuale si greu inteligibile.Constientizarea si perceperea arhetipului il modifica in functie de constiinta individuala in care apare, de prejudecatile si limitarile constiente ale individului.


Argumente în favoarea existenţei arhetipurilor

Principala sursa a informatiilor despre arhetipuri o reprezinta visele care au avantajul de a fi produse inconstiente ale psihicului, independente de vointa si de influente constiente. Prin intrebari se identifica motivele din vis care nu ii sunt cunoscute individului, dintre acestea se elimina motivele care ar putea sa-i fie cunoscute.
Pentru a verifica faptul ca ceea ce ramane sunt ceea ce Jung numeste arhetipuri ar trebui sa le verificam universalitatea, faptul ca apar la multi oameni. Dar aceasta universalitate nu demonstreaza caracterul innascut de vreme ce oameniii traiesc in aceiasi lume si au experiente asemanatoare.
Alte surse pentru materialul arhetipal ar fi productia activa si intentionata a imaginatie, dar si ideile delirante ale psihoticilor, fantasmele din starile de transa si visele din mica copilarie (intre 3 si 5 ani). Materialul strans nu este convingator daca nu se pot stabili paralele istorice. Un simbol care apare in vis nu este neaparat un arhetip, trebuie ca semnificatia functionala din vis sa fie aceeasi cu semnificatia mitica a acelui simbol.

Jung nu pare sa priveasca critic ideile pe care le emite sau sa le argumenteze in mod serios, nu pare sa aprecieze in mod deosebit ratiunea, ci apreciaza spiritualitatea in toate formele sale. Mi se pare cel mai filosof dintre psihologi, are un puternic interes pentru aspectul spiritual al existentei, misticism, ezoterism, alchimie si paranormal. Ma intreb daca crearea teoriei despre inconstientul colectiv, ca dimensiune mitologico-filosofica a reprezentarilor noastre, a avut ca scop inconstient satisfacerea nevoii mistice a autorului ei. Jung ofera o lectura extrem de placuta si interesanta, dar nu intotdeauna credibila.

Ma intreb daca nu cumva arhetipurile pot fi considerate stereotipuri arhaice, adica imagini stereotipice general umane care in modelul lui Jung sunt transmise ereditar.

Arhetipurile sunt imaginile simbolice prin care se manifesta impulsurile, ca tendinte innascute.