Acum caţiva ani am realizat o cercetare cu caracter descriptiv care îşi propune să identifice imaginea pe care o au oamenii cu privire la bolnavii psihic, felul în care îi percep. Datele au fost colectate de la un lot de 110 subiecţi, eterogen din punct de vedere al vârstei, al statutului socio-economic şi profesional şi echilibrat în funcţie de variabila sex. Acestora li s-a aplicat un chestionar în care li se cerea să enumere cinci trăsături ale bolnavilor psihic şi să scrie cinci propoziţii/fraze cu privire la ceea ce cred şi altele cinci cu privire la ceea ce simt faţă de bolnavii psihic. Apoi s-a calculat frecvenţa trăsăturilor respective, aceasta fiind trecută în paranteză.
Una dintre cele mai importante componente ale imaginii pe care o au oamenii despre bolnavii psihic este pericolul social (63) pe care îl reprezintă bolnavii psihici pentru societate în general şi pentru ei personal în particular. Bolnavii psihic sunt percepuţi ca fiind periculoşi şi determină o reacţie de teamă pentru că sunt consideraţi agresivi, chiar şi capabili de crimă. În concepţia oamenilor, ceea ce îi face să fie agresivi sau să nu îşi controleze agresivitatea sunt o serie de trăsături (12), precum faptul că sunt: iraţionali, iresponsabili, inconştienţi, superficiali şi lipsiţi de discernământ.
Cel mai pregnant apare în imaginea pe care o avem despre bolnavii psihic şi o serie de probleme emoţionale (76) care pot favoriza reacţii agresive. Astfel, ei apar ca fiind: instabili emoţional şi comportamental, agitaţi, anxioşi, iritabili, nervoşi, cu accese de furie, cu toleranţă scăzută la frustrare, vulnerabili, traumatizaţi, chiar şi apatici, indiferenţi afectiv, deci dezechilibraţi emoţional.
Toate aceste probleme emoţionale îi fac (36) instabili, influenţabili, impulsivi, necontrolaţi şi, în consecinţă, imprevizibili. Faptul că bolnavii psihici pot avea izbucniri oricând şi sunt văzuţi ca fiind iraţionali în comparaţie cu modul obişnuit de a gândi şi iresponsabili, oamenii se aşteaptă de la ei la cea mai neplăcută reacţie posibil, la agresivitate bruscă, nemotivată şi fără semne prevestitoare care să îi pună în gardă pentru a avea timp să se apere. De aceea, oamenii ajung să fie prudenţi, să se afle într-o stare de alertă când au bolnavi psihici în preajmă care ar putea constitui o ameninţare la integritatea lor fizică şi chiar la viaţa lor.
În percepţia subiecţilor nu toate reacţiile emoţionale negative sunt îndreptate împotriva celorlalţi; bolnavii psihic au şi tendinţe autodistructive şi emoţii negative cu privire la propria persoană (15): au tendinţe suicidale, sunt disperaţi, trişti, depresivi, nefericiţi, nesiguri, slabi, demotivaţ,i cu stimă de sine scăzută şi complexaţi.
Emoţionalitatea lor este privită de unii şi cu mai multă înţelegere şi compasiune (9), bolnavii fiind consideraţi: emotivi, sensibili, chinuiţi de boală, suferă şi au nevoie de afecţiune.
Oamenii merg şi mai departe, ajung să îi evalueze negativ din punct de vedere moral (10), să îi denigreze afirmând că sunt: răi, perverşi, fără simţ moral, vicioşi, nu se simt vinovaţi şi nu sunt de încredere. Ei sunt scoşi înafara normalităţii (27), fiind etichetaţi drept: nebuni, anormali, defecţi, rebuturi, retardaţi, dezintegraţi fizic, psihic şi social, vicioşi, perverşi sexual. Din aceste evaluări răzbate reacţia afectivă negativă de respingere şi desconsiderare a bolnavilor psihici care sunt scoşi din rândul „oamenilor normali”.
La această impresie de anormalitate contribuie şi aspectul fizic exterior caracteristic (23): Privirea goală, fixă şi inexpresivă, faciesul specific şi gesticulaţia exagerată, ţinuta neglijentă, murdară, aspectul fizic bizar, paloarea feţei. La acestea se mai adaugă, dar deloc pregnant, statusul socio-economic scăzut (2): mediu de provenienţă sărac, cerşetori.
Se pare că saliente pentru oameni sunt manifestările comportamentale (33) ale bolnavilor psihic, de intensitate patologică (19): halucinaţii, mania persecuţiei, delir, grandomanie, fobii, mitomanie, isterie, paranoia sau doar tulburări mai uşoare de comportament (21): vagabondare, comportament deviant variat, vorbesc mult şi urât, înjură, sunt recalcitranţi, posesivi, au tulburări motrice şi vorbesc singuri.
Oamenii percep că bolnavii psihic au simţul realităţii afectat (25), fiind rupţi de realitate, dezorientaţi, confuzi, incapabili să se concentreze, cu un discurs incoerent şi delirant şi negându-şi boala.
Integrarea socială (56): sunt consideraţi izolaţi social, retraşi, interiorizaţi, inadaptaţi social, egocentrici, nonconformişti, încăpăţânaţi şi perseverând în ideile lor, tăcuţi, timizi, pasivi, neîncrezători şi patru subiecţi consideră că e greu să comunici cu bolnavii psihici.
Bolnavii psihic sunt percepuţi ca fiind inutili social (28) şi chiar o povară pentru cei apropiaţi şi pentru societate în general, incapabili să muncească, incapabili să ducă o viaţă normală, neajutoraţi, au nevoie de ajutorul celorlalţi, dependenţi de alţii sau de medicamente.
Reacţia societăţii: în general, oamenii percep reacţia societăţii faţă de bolnavii psihic ca fiind negativă şi constând în marginalizare, evitare, izolare, stigmatizare, respingere, defavorizare; bolnavii psihici pot fi şi neînţeleşi de către ceilalţi, mai puţin toleraţi, pot fi ţapi ispăşitori, sursă de amuzament, unora le trezesc curiozitatea. Reacţia pozitivă apare într-o mult mai mică măsură şi constă în compasiune şi conştientizarea că bolnavii psihic au nevoie de ajutor. Mai apar şi consideraţii cu privire la felul în care societatea ar trebui să se comporte cu bolnavii psihic (16): ar trebui izolaţi, supravegheaţi permanent, tratarea lor este necesară, orice metodă fiind justificată pentru a-i potoli, trebuie trataţi ca nişte copii, iar statul şi legea ar trebui să apere cetăţenii de ei.
Atribuirea vinei/responsabilităţii pentru condiţia de bolnav mintal: cei mai mulţi dintre subiecţi consideră că ereditatea joacă un rol important în determinismul bolii mintale , alţii dau vina pe societate, iar alţii fac o atribuire externă şi necontrolabilă, dând vina pe soartă, considerându-i ghinionişti.
Se observă că bolnavii psihic nu sunt consideraţi responsabili pentru starea lor, cauza fiind mai degrabă localizată în exterior şi fiind necontrolabilă.
Imaginea pozitivă (20) apare la un număr mic de subiecţi: doi subiecţi îi consideră interesanţi, şapte îi consideră inteligenţi, chiar geniali, în timp ce doar un subiect crede că au o inteligenţă scăzută. Pentru trei subiecţi bolnavii pihic par normali. Apare şi o imagine oarecum boemă (8): bolnavii psihici au fantezie, sunt spontani, visători şi darnici, imagine care este completată şi de posibila lor genialitate. Ieşirea din normal poate apare şi în sens pozitiv, ca depăşire a mediei şi deţinerea unei capacităţi de creaţie superioară.
duminică, 7 iunie 2009
Ce sunt arhetipurile
Arhetipurile par a fi imagini, motive, simboluri. Insa, ca urmare a criticilor celor care au respins ideea de arhetip ca fiind complet falsa, in „Analiza viselor”, Jung corecteaza ideea ca arhetipurile ar fi imaginile in sine: „Arhetipurile rezida in tendinta de a reprezenta asemenea motive, reprezentare care poate varia considerabil in detalii, fara a-si pierde schema fundamentala. Exista, de pilda, multe reprezentari ale motivului fratilor dusmani, dar motivul insusi ramane acelasi.” Totusi nu pare ca ar contrazice ideea de arhetip ca imagine, ci a afirma faptul ca este o schema foarte generala care se imbraca cu detalii in functie de individ.
Modelul lui Jung despre arhetipuri
In continuare voi prezenta perspectiva lui Carl Gustav Jung. Pentru mai multe detalii iti recomand „Arhetipurile si inconstientul colectiv” si „In lumea arhetipurilor” de acest autor.
Asa cum inconstientul individual despre care a vorbit Freud contine impulsurile, elementele candva constiente care au fost refulate si uitate care provin din experienta personala, continutul inconstientului colectiv a lui Jung este reprezentat de arhetipuri care nu au fost niciodata constiente si nu mai provin din experienta personala.
Jung considera ca alaturi de constiinta, care are ca apendice inconstietul personal, mai exista si cel de-al doilea sistem psihic, al carui natura este colectiva, nonpersonala.
Arhetipurile nu se formeaza in timpul vietii, ci sunt forme preexistente, mostenite ereditar, ceea ce mie mi se pare indoielnic, reprezinta „imagini primordiale”, „reprezentari colective”, „reziduri arhaice”, zestrea culturala innascuta a omenirii, avand caracter universal, fiind prezent la toti oamenii. Arhetipurile par cumva a se suprapune peste ideile lui Platon, sunt tipuri arhaice, imagini universale existente din vremuri stravechi.
Nenumaratele repetitii ale unor experiente de viata in istoria omenirii au intiparit aceste experiente in constitutia psihica, nu neaparat sub forma unor continuturi imagistice, ci aproape ca forme fara continut, care reprezinta doar posibilitatea unui anumit tip de abordare sau actiune.
Arhetipurile sunt inconstiente, dar pot suferi prelucrari constiente, pot imbraca forme metaforice si apar in mituri, basme sau se transmit sub forma invataturii ezoterice. Se manifesta nemijlocit in vise si viziuni, de acesta data fiind mai individuale si greu inteligibile.Constientizarea si perceperea arhetipului il modifica in functie de constiinta individuala in care apare, de prejudecatile si limitarile constiente ale individului.
Argumente în favoarea existenţei arhetipurilor
Principala sursa a informatiilor despre arhetipuri o reprezinta visele care au avantajul de a fi produse inconstiente ale psihicului, independente de vointa si de influente constiente. Prin intrebari se identifica motivele din vis care nu ii sunt cunoscute individului, dintre acestea se elimina motivele care ar putea sa-i fie cunoscute.
Pentru a verifica faptul ca ceea ce ramane sunt ceea ce Jung numeste arhetipuri ar trebui sa le verificam universalitatea, faptul ca apar la multi oameni. Dar aceasta universalitate nu demonstreaza caracterul innascut de vreme ce oameniii traiesc in aceiasi lume si au experiente asemanatoare.
Alte surse pentru materialul arhetipal ar fi productia activa si intentionata a imaginatie, dar si ideile delirante ale psihoticilor, fantasmele din starile de transa si visele din mica copilarie (intre 3 si 5 ani). Materialul strans nu este convingator daca nu se pot stabili paralele istorice. Un simbol care apare in vis nu este neaparat un arhetip, trebuie ca semnificatia functionala din vis sa fie aceeasi cu semnificatia mitica a acelui simbol.
Jung nu pare sa priveasca critic ideile pe care le emite sau sa le argumenteze in mod serios, nu pare sa aprecieze in mod deosebit ratiunea, ci apreciaza spiritualitatea in toate formele sale. Mi se pare cel mai filosof dintre psihologi, are un puternic interes pentru aspectul spiritual al existentei, misticism, ezoterism, alchimie si paranormal. Ma intreb daca crearea teoriei despre inconstientul colectiv, ca dimensiune mitologico-filosofica a reprezentarilor noastre, a avut ca scop inconstient satisfacerea nevoii mistice a autorului ei. Jung ofera o lectura extrem de placuta si interesanta, dar nu intotdeauna credibila.
Ma intreb daca nu cumva arhetipurile pot fi considerate stereotipuri arhaice, adica imagini stereotipice general umane care in modelul lui Jung sunt transmise ereditar.
Arhetipurile sunt imaginile simbolice prin care se manifesta impulsurile, ca tendinte innascute.
Modelul lui Jung despre arhetipuri
In continuare voi prezenta perspectiva lui Carl Gustav Jung. Pentru mai multe detalii iti recomand „Arhetipurile si inconstientul colectiv” si „In lumea arhetipurilor” de acest autor.
Asa cum inconstientul individual despre care a vorbit Freud contine impulsurile, elementele candva constiente care au fost refulate si uitate care provin din experienta personala, continutul inconstientului colectiv a lui Jung este reprezentat de arhetipuri care nu au fost niciodata constiente si nu mai provin din experienta personala.
Jung considera ca alaturi de constiinta, care are ca apendice inconstietul personal, mai exista si cel de-al doilea sistem psihic, al carui natura este colectiva, nonpersonala.
Arhetipurile nu se formeaza in timpul vietii, ci sunt forme preexistente, mostenite ereditar, ceea ce mie mi se pare indoielnic, reprezinta „imagini primordiale”, „reprezentari colective”, „reziduri arhaice”, zestrea culturala innascuta a omenirii, avand caracter universal, fiind prezent la toti oamenii. Arhetipurile par cumva a se suprapune peste ideile lui Platon, sunt tipuri arhaice, imagini universale existente din vremuri stravechi.
Nenumaratele repetitii ale unor experiente de viata in istoria omenirii au intiparit aceste experiente in constitutia psihica, nu neaparat sub forma unor continuturi imagistice, ci aproape ca forme fara continut, care reprezinta doar posibilitatea unui anumit tip de abordare sau actiune.
Arhetipurile sunt inconstiente, dar pot suferi prelucrari constiente, pot imbraca forme metaforice si apar in mituri, basme sau se transmit sub forma invataturii ezoterice. Se manifesta nemijlocit in vise si viziuni, de acesta data fiind mai individuale si greu inteligibile.Constientizarea si perceperea arhetipului il modifica in functie de constiinta individuala in care apare, de prejudecatile si limitarile constiente ale individului.
Argumente în favoarea existenţei arhetipurilor
Principala sursa a informatiilor despre arhetipuri o reprezinta visele care au avantajul de a fi produse inconstiente ale psihicului, independente de vointa si de influente constiente. Prin intrebari se identifica motivele din vis care nu ii sunt cunoscute individului, dintre acestea se elimina motivele care ar putea sa-i fie cunoscute.
Pentru a verifica faptul ca ceea ce ramane sunt ceea ce Jung numeste arhetipuri ar trebui sa le verificam universalitatea, faptul ca apar la multi oameni. Dar aceasta universalitate nu demonstreaza caracterul innascut de vreme ce oameniii traiesc in aceiasi lume si au experiente asemanatoare.
Alte surse pentru materialul arhetipal ar fi productia activa si intentionata a imaginatie, dar si ideile delirante ale psihoticilor, fantasmele din starile de transa si visele din mica copilarie (intre 3 si 5 ani). Materialul strans nu este convingator daca nu se pot stabili paralele istorice. Un simbol care apare in vis nu este neaparat un arhetip, trebuie ca semnificatia functionala din vis sa fie aceeasi cu semnificatia mitica a acelui simbol.
Jung nu pare sa priveasca critic ideile pe care le emite sau sa le argumenteze in mod serios, nu pare sa aprecieze in mod deosebit ratiunea, ci apreciaza spiritualitatea in toate formele sale. Mi se pare cel mai filosof dintre psihologi, are un puternic interes pentru aspectul spiritual al existentei, misticism, ezoterism, alchimie si paranormal. Ma intreb daca crearea teoriei despre inconstientul colectiv, ca dimensiune mitologico-filosofica a reprezentarilor noastre, a avut ca scop inconstient satisfacerea nevoii mistice a autorului ei. Jung ofera o lectura extrem de placuta si interesanta, dar nu intotdeauna credibila.
Ma intreb daca nu cumva arhetipurile pot fi considerate stereotipuri arhaice, adica imagini stereotipice general umane care in modelul lui Jung sunt transmise ereditar.
Arhetipurile sunt imaginile simbolice prin care se manifesta impulsurile, ca tendinte innascute.
marți, 19 mai 2009
joi, 26 martie 2009
Conditia femeii
Pentru ca omul sa nu fie singur , Domnul Dumnezeu a facut din una din coastele lui ,, un ajutor potrivit pentru el “. Si daca atunci barbatul s-a bucurat si-a exclamat : ,,iata in sfarsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea ! Ea se va numi Femeie , pentru ca a fost luata din om “(Geneza 2: 21 -23 ), n-am sa inteleg de ce niciodata nu a existat un parteneriat real intre cei doi, de ce femeia de-a lungul timpului nu s-a simtit totdeauna protejata de cel caruia trebuia sa-i fie sprijin la bine si la rau .
Femeia a fost considerata mult timp mai slaba prin natura decat barbatul si incapabila sa realizeze munci care necesitau putere fizica si o capacitate intelectuala dezvoltata . Dar cea mai critica situatie au avut-o femeile din antichitate , care traiau doar pentru procreatie si treburile gospodariei . Sau poate ele se simteau bine asa .Nu stiu daca e dreptul nostru sa judecam atata vreme cat nu exista documente care sa demonstreze ca ele erau nemultumite .Din antichitate ne-au ramas putine scrieri ale unor femei , astfel incat informatii despre ele gasim in documentele iconografice si in scrierile barbatilor si aflam de fapt cum barbatii autori percep unele practici sociale capitale pentru viata femeilor . Documentele literare si epigrafice ramase au evidenta tenta moralizatoare , expresie a unei subiectivitati ce poate arunca indoiala asupra valorii lor testimoniale . O sursa constituie si inscriptiile funerare daca tinem cont de faptul ca exista tendinta de idealizare a celui defunct . Studiindu-le impreuna , realizam ca redau sensibilitatea vremii fata de problematica feminina .Daca femeia zilelor noastre nu se gandeste neaparat la casatorie si pune cariera pe primul plan , femeia antichitatii nu concepea sa nu fie casatorita pentru ca pe vremea aceea casatoria era o componenta importanta a sistemului economic si social .Casatorita putin dupa varsta pubertatii , femeia se dedica treburilor casnice si cresterii copiilor , pe care-i puteau urmari cum cresc, cum se manifesta , ii puteau educa dupa bunul lor plac , pentru ca pe vremea aceea nu erau institutii specializate ca in zilele noastre , care oricat de mult li se face reclama grija si dragostea materna nu o vor inlocui niciodata .Viata era grea pentru toata lumea , si cum moartea pandea la fiecare colt , femeia nastea multi copii pe care-i hranea , le confectiona imbracamintea si-i invata dupa posibilitatile sale . Daca avea norocul sa faca parte dintr-o familie instarita , avea sclavi sau servitori pentru munca , dar tot ea ii supraveghea , astfel ca in timp ce barbatul se ocupa de treburile administrative si politice ale obstii , ea era un bun administrator al gospodarieiTot ea se ingrijea de batrani si bolnavi pentru ca societatea antica , contrar societatii moderne , punea mare pret pe nevoile grupului , care sunt mai presus decat drepturile individului . Femeia lucra si ea in camp alaturi de barbatul ei , pentru ca agricultura era afacere de familie . O femeie singura isi putea gasi de lucru ca menajera intr-o casa sau putea lucra intr-un templu .
Cea mai avantajoasa pozitie sociala o aveau femeile din Egiptul antic , egiptenii fiind unicul popor care accepta teoretic egalitatea dintre sexe in urma consfintirii mariajului .( exemplu Cleopatra a ajuns celebra ) . Pozitia sociala a tatalui sau a sotului determina si pozitia femeii , care avea drepturi egale cu ale barbatului Barbatul era capul familiei , dar femeia era tratata mult mai bine decat celelalte civilizatii antice . Femeile egiptence aveau mai multa libertate , mai multa putere si mai multe drepturi decat celelalte . Puteau ocupa orice pozitie in ierarhia sociala si puteau chiar sa conduca tara . Aveau dreptul sa detina cladiri si proprietati si nu erau dependente economic de sotul lor .Puteau imprumuta bani ,semna contracte , sa intenteze divort si sa apara ca martori la tribunal Deci in mare nu se deosebeau prea mult de contemporanele noastre , care se tot lupta prin diverse asociatii feministe ca vor drepturi , pe care , unele nu stiu cum sa le foloseasca .In societatea egipteana era instituita monogamia , casatoria fiind starea naturala pentru toti oamenii , indiferent de clasa sociala . Privind societatea contemporana , numarul celor care nu vor sa-si formeze o familie creste pe zi ce trece , tot mai multi copii cresc in familii monoparentale , apar alternative nonmaritale . Si atunci apare un paradox : cum indivizii din societatea contemporana care se aleg liberi ca sot si sotie pe temeiul dragostei adevarate , dezinteresate , ajung sa divorteze intr-un numar asa de mare ? Nu cumva pe langa alte cauze , femeia e cea care nu mai reuseste sa mentina caldura caminului , nu mai are suficient timp pentru copiii care , au nevoie mai mult decat orice de blandetea ei , de dragostea ei ? Nu , castigurile materiale nu aduc totdeauna armonia in familie , nu suplinesc clipele ce ar trebui petrecute impreuna , nu-i unesc pe membrii familiei . Suportul emotional si afectivitatea de care dadeau dovada mamele inainte, sunt inlocuite de grupurile de similaritate , de prieteni , colegi . Emanciparea economica a femeilor din zilele noastre , a facut ca femeia sa aiba o mai mare independenta incat sa nu mai suporte orice de la sotii lor .Daca egiptenii se casatoreau cand se hotarau sa traiasca sub acelasi acoperis , contemporanele noastre se casatoresc dupa un numar de ani petrecuti impreuna , in concubinaj , de cele mai multe ori dupa ce schimba mai multi parteneri .
Femeile Greciei antice nu se bucurau de avantajele egiptencelor , ci erau considerate fiinte inferioare cu un nivel de inteligenta putin mai ridicat decat al copiilor . Aristotel le privea ca fiind undeva intre sclavi si oamenii liberi . Alti filozofi credeau ca femeile au emotii puternice si minti slabe . Prin urmare trebuiau protejate de ele insele . Sotul sau cel mai apropiat barbat nascut in familie , o pazea asemeni unui gardian si avea control asupra vietii ei . Avea dreptul sa detina imbracaminte , bijuterii, sclavi personali si putea achizitiona lucruri marunte, de valoare mica . Cetatenia ii da dreptul sa se casatoreasca cu un cetatean , dar nu-i oferea si drepturi politice sau economice . Probabil la ele s-a gandit Antonia Garonfil cand spunea despre casatorie ca era ,, modul prin care un barbat isi procura o femeie cu purul scop de a o subordona si de a o sclavi “Si prin varsta medie de casatorie femeile erau inferioare barbatilor : 13-14 ani , fata de barbati care puteau ajunge la 30 . Casatoria avea drept scop intretinerea si protejarea proprietatii procrearea in speranta unui ajutor din partea copiilor si mostenirea ..Datoria nevestelor era sa nasca copii legitimi si sa ingrijeasca de casa .Spre deosebire de femeia contemporana care poate iesi oricand din casa si-si face programul dupa bunul plac, femeilor Greciei antice traditia le da voie sa iasa din case numai cu prilejul unor festivaluri sau funerarii si numai insotite de sclave . O femeie singura pe strada era considerata sclava , prostituata sau concubina . Femeia greaca nu avea voie sa iasa din camera ei cand barbatul avea oaspeti, spre deosebire de cea din Roma antica care era gazda , sau si mai mult cea din Egipt care mergea la petreceri cu sotul .Viata femeilor maritate era mai grea chiar decat a prostituatelor , care primeau un pret pentru serviciile prestate , in Sparta numai acestea avand drept prin lege sa poarte haine viu colorate si bijuterii de aur pentru a fi recunoscute .La diferite evenimente ce aveau loc in Grecia , barbatii erau insotiti de curtezane, femei cu o oarecare cultura , bune interlocutoare , care constituiau un ingredient important pentru acestia ,Interesant e ca erau platite pentru talentul lor , nu pentru aspectul fizic , ceea ce nu se prea intampla in zilele noastre ,cand majoritatea barbatilor sunt interesati de cum arata o femeie , cati ani are in minus fata de el , si nu neaparat ce are in cap .O conditie aparte o aveau si concubinele, femei care aveau relatii permanente cu un barbat si care erau intretinute in propria lor casa . Desi nevasta ii daruia copii si mostenitori, barbatii simteau nevoia sa-si satisfaca poftele in afara casatoriei . Pentru barbat si pentru societate , dorinta femeii de a avea companie masculina nu conta . Si cum nimic nu-i nou sub soare si cam tot ce se intampla e ciclic , multe femei din zilele noastre sunt si concubine si curtezane , de prostituate nici nu mai spun, pentru ca si-au facut un titlu de glorie din asta .S-a ajuns pana acolo incat se declara la ore de maxima audienta ,,faptele glorioase “ ale catorva asa zise vedete autohtone , in timp ce femei medic, cercetator sau inginer , femei de afaceri, dascali renumiti , etc . raman in anonimat .Conditia femeii din Roma a variat de-a lungul antichitatii ,depinzand in mare masura de starea sociala a parintilor sau sotului ( lucru valabil si astazi ) . Supusa in epoca veche autoritatii maritale care avea drept de viata si de moarte asupra ei , nu a avut nici in epoca tarzie cand casatoriile devenisera deja libere o pozitie juridica egala cu cea a barbatului.
In legislatia romana femeia trecea de la autoritatea tatalui la cea a sotului , chiar si vaduvele bogate avand nevoie de un barbat care sa le administreze averea .Pana in secolul I cand au inceput sa aiba o libertate mai mare , nu aveau voie sa aiba afaceri proprii , nu le erau permise nici macar sugestiile . Multa vreme le-a trebuit barbatilor sa inteleaga faptul ca opiniile si sfaturile femeilor le pot fi de folos !Sursele studiate scot in evidenta faptul ca pe plan sentimental exista afectiune intre membrii familiei , dar , fara o reverberatie in domeniul normelor religios-juridice . Tatal putea sa-si iubeasca ori cat de mult fiica , dar nu putea sa-i lase legal nici o mostenire , ceea ce nu se intampla in zilele noastre cand mostenirea se imparte in mod egal copiilor . Dar daca parintii sau sotul aveau o situatie mai buna , femeile nu mai erau nevoite sa munceasca din greu pentru a se intretine , avand ca ocupatie numai ingrijirea casei si cresterea copiilor .Munca era apanajul femeilor sarace si sclavelor , care in cel bun caz erau menajerele doamnelor din clasele superioare . Daca femeia romana din clasa superioara avea drept valori casatoria , casa si familia , sclavele nici macar la casatorie nu aveau dreptul , relatiile sexuale fiindu-le permise doar in sens de procreere .
N-am gasit documente in care femeia sa fie nemultumita de autoritatea de netagaduit a sefului familiei , ba mai mult , membrii familiei antice sunt uniti prin ceva mai puternic decat nasterea , decat sentimentul si decat forta fizica : religia vetrei sacre si a strabunilor . Familia constituia un singur corp in viata de aici ca si in cea de dincolo . Sub autoritatea lui pater familias se aflau : sotia , copiii , ginerii, nurorile ,nepotii, stranepotii, sclavii , alte persoane , precum si toate bunurile .Societatea antica romana a cunoscut doua tipuri de casatorii : cum manu si sine manu .In primul tip , femeia avea acelasi regim ca si fiica si supusa din punct de vedere religios ritualului familiei sotului .Odata casatorita , rupea orice legatura cu vechea familie , nu mai putea mosteni , nu putea lasa bunuri , purta numele sotului , caruia trebuia sa-i dea ascultare , zestrea ei intra in proprietatea acestuia . Devenea stapana casei si avea responsabilitati in cresterea si educarea copiilor .In celalalt tip de casatorie , femeia nu mai cadea sub autoritatea sotului , pastrandu-si legatura cu familia de origine . Purta numele sotului , dar putea mosteni pe cineva din vechea familie . Dobandeste o oarecare independenta si isi pastreaza dreptul la proprietatea dotei . Femeia isi pierdea dreptul de femeie casatorita numai prin cauze subiective : adulterul ,lipsa copiilor , pierderea libertatii .
Romanii au respectat femeia si daca aceasta a fost elogiata sau blamata , a depins numai de ea insasi , de modul cum a reusit sa se bucure de conditia umana .Acest lucru se intampla si in zilele noastre daca femeia are demnitate si stie sa respecte si sa impuna respect .Ipostaza materna , desemnata de termenul mater , din care deriva matrona , numele generic al femeii casatorite contine nuantele de demnitate si noblete conferite de o anumita stare civila . Chiar daca uneori a fost nevoie ca o femeie sa fie rapita , pentru ,, a rezolva( asa cum spune Cicero despre rapirea Sabinelor)criza barbatilor aflati intr-o ingrijoratoare inferioritate numerica “femeia a fost un factor important in actul etnogenezei romane asigurand perpetuarea speciei si dainuirea cetatii . Rapirea nu numai ca nu e vazuta ca un act violent , ,dar multa vreme ceremonia casatoriei avea sa fie precedata de pantomima rapirii .In folclorul romanesc se intalnesc destule episoade cand viitoarea mireasa e rapita cu acordul acesteia pentru a-i pune pe parintii care nu le dadeau girul casatoriei ,in fata faptului implinit Pana la urma se lasa cu petrecere si viata isi urma cursul firesc .Femeii romane i-a fost recunoscut rolul de partasa (particeps ) la fondarea neamului roman , de garant al coeziunii componentelor sale etnice si al perpetuarii unor cutume originare . Ea participa la cultul familiei , unde avea rol important , ca de altfel si la celelalte ceremonii legate de viata familiala .Cultul domestic era liantul familiei , chezasia coeziunii si unitatii ei si consta in ritualuri dedicate geniilor stramosilor si vetrei sacre .Desi normele juridice o nedreptateau , dreptul roman considerand-o plapanda din fire si uneori plapanda si la minte ,in gospodaria sa de la tara , femeia era cu adevarat stapana , nu avea nevoie de colaborarea sotului pentru ca acesta era plecat la muncile campului cat era ziua de mare . Treburile casei erau numeroase , pentru ca pe vremea aceea toate cele necesare traiului se produceau in gospodarie : unelte, imbracaminte , incaltaminte , mobilier , vase , hrana, spalat, torsul, tesutul lanii, etc .Initial toate muncile erau facute de stapana casei, apoi de sclave , atent supravegheate de stapana .Odata cu exodul spre orase , viata femeii devenea mai diversificata ca preocupari , si, treptat , mult mai mondena decat prescria traditia . Femeile mai instarite incep sa locuiasca in domus , dar nu o rup total cu traditia , pastreaza o parte din atributiile casnice ale femeii rustice , avantajul consta in faptul ca se pot bucura de a evada din intimitatea domestica , de a-si lua unele libertati , afisand chiar atitudini nonconformiste . Incep sa aiba dreptul la instructie , avand un rol important in sistemul pedagogic. In Roma antica chiar si doica trebuia sa fie instruita si aleasa dintre grecoaicele familiarizate cu filozofia . Mamele bogate au de-acum competenta de a-si instrui copiii in prima etapa .Viata femeii in societate, participarea ei la viata publica este un drept castigat tarziu , desi istoria a dovedit ca femeile dovedeau mult curaj pentru binele civic .
Prezenta in lexicul latin a cuvantului virago ( femeie in stare a se purta ca un barbat ) dovedeste ca femeia i-si poate asuma un comportament civic potrivit exigentelor masculine. La vremea aceea , meserii ca magiciana , coafeza , croitoreasa , moasa , doica , rareori medic, pedagog, librar, stenografa , negustoreasa , erau practicate de femeile sarace . Printre ocupatiile feminine se gasea si prostitutia , din care este dedus prototipul curtezanei din comedia latina .Cu timpul , pretentiile femeilor romane in ceea ce priveste infatisarea lor cresc si incep sa-si procure cosmetice , parfumuri , bijuterii si vesminte scumpe . In timpul liber participau la spectacole , lupte cu gladiatori , pantomima , plimbare sub porticuri sau in gradinile de la Roma . Incep sa fie acceptate din ce in ce mai constant la manifestarile mondene .
Daca istoria femeilor din Roma antica e plina de date interesante , istoria femeii din lumea antica japoneza e plina de goluri , se stiu foarte putine lucruri despre evolutia ei inainte de inceputurile scrierii , spre deosebire de epocile Nara si Heian cand se cunoaste o dezvoltare extraordinara a statutului feminin . Informatii despre japoneze apar prin intermediul chinejilor, care sustin ca in Japonia nu exista deosebiri sociale intre femeie si barbat ,si chiar ar fi existat conducatoare in Japonia . Printre femei ar fi existat si calugari samani care participau la ceremoniile religioase . Alta teorie a chinejilor sustine ca in Japonia ar fi existat poligamie cei de rang inalt avand cinci sotii , iar ceilalti 2-3 , teorie ce nu sustine egalitatea intre sexe . Conform informatiilor gasite in epoca Heian prima sotie era cea principala si se numea ,, doamna din odaile dinspre miaza-noapte “(kitanokata) .Ea si-a pastrat independenta materiala avand drept sa posede bunuri , mosii si palate, de ale mosteni si transmite urmasilor Ea nu putea fi maritata impotriva vointei ei , isi putea parasi sotul si alege pe altul , sau putea sa aiba un amant bine cunoscut de anturaj . Se comporta bine in relatii cu barbatii de rang inalt , beneficia de invatamant si cultura , participa la ceremoniile laice si religioase .Figurinele ,,doguu“din epoca Joumon, care erau simboluri ale feminitatii si fertilitatii , alaturi de figurinele ,, haniwa “ din perioada Kofun sustin teoria matriarhatului timpuriu . Prin secolul VIII , in descrierile unor regiuni japoneze , apare imparateasa Suiko, mama printului Shotoku , ceea ce dovedeste ca femeia putea ocupa o pozitie sociala importanta .In timpul Buddhismului insa a aparut o inegalitate in viata religioasa ,singura viata pe care o putea duce femeia fiind aceea de calugarita sihastra .
Apogeul infloririi imaginii si statutului feminin in Japonia a fost insa epoca Heian, cand are loc o reprezentare magnifica a femeii japoneze de la curtea imparateasca , ce forma peisajul literar al vremii . La loc de cinste se aflau poezia , povestea si literatura de jurnal Rolul femeii in cultura a fost considerabil , in acea epoca , ocupand o pozitie de rang inalt si in literatura si in viata . Femeile de la curte aveau ranguri, titluri, functii , similare barbatilor Spre deosebire de alte popoare , parintii lasau mostenire casa fiicei , nu baietilor , fiica maritata locuia la parintii ei nu ai sotului , si chiar daca locuia separat de acestia , tanara familie era intretinuta tot de parintii fetei . Acestea semnificau reminiscente ale matriarhatului De fapt cultul pentru zeita Amaterasu , zeita soarelui , sugereaza ca religia shintoista a promovat matriarhatul .Din perioada aceea s-au gasit diverse jurnale , din care aflam informatii diverse despre femei : Astfel ,, Kagero nikki”descrie viata nefericita a unei femei alaturi de sotul ei . Un alt jurnal ,,Sarashima Nikki” vorbeste despre viata amoroasa a autoarei plina de intrigi , despre rivalitatea dintre ea si alte femei , etc .Daca despre femeile din clasele superioare se gasesc informatii , acestea sunt insa putine despre femeile din clasele inferioare .-------------------------------------------------------------------------------------
S-a dovedit de-a lungul timpurilor ca relatia sot-sotie a taranilor era mult mai functionala decat a celor din clasele de mijloc si superioare . Si asta pentru ca se baza pe activitati de productie care cereau colaborare si cooperare . De aceea odata cu industrializarea care a promovat cererea de mana de lucru , munca femeii a intrat in conflict cu indatoririle sale domestice . S-a constatat ca in familiile in care femeia pune cariera pe primul plan , cuplurile sunt tot mai fragile .Repartizarea sarcinilor gospodaresti, educatia copiilor , banii disponibili , profesia fiecaruia , timpul liber, care se scurteaza din ce in ce mai mult , pana ajunge sa dispara la unele cupluri , tensiuni si frictiuni care nu pot fi ocolite , sunt probleme tot mai des intalnite in epoca noastra , unele neexistand sau fiind diminuate in familiile traditionaleOricat ar parea de paradoxal , discriminarea femeii in raport cu barbatul exista si in zilele noastre , in grade diferite , in functie de spatiile culturale, dar este un fenomen real ce nu mai poate fi contestat , nici ocolit . Zadarnic au incercat sa analizeze acest fenomen , atat barbatii cat si femeile , de fiecare data s-au obtinut puncte de vedere diferite , dar situatia persista , statisticile prezentand un numar mic de femei in raport cu barbatii la toate nivelurile de conducere .Sherry B. Ortner in 1974 incerca sa identifice logica acelui mod de gandire care situeaza femeile in pozitii subordonate si legitimeaza ordinea astfel constituita . El incearca sa explice faptul ca in centrul dimensiunii simbolice a subordonarii femeilor in toate culturile sta asimilarea lor cu natura si convingerea ca ele sunt mai apropiate naturii , in timp ce culturalul, definit ca fiind superior naturii ( pentru ca include si procesele de dominare / transformare a celei din urma ) este domeniu masculin . Explicatia nu le multumeste pe feministe , care sustin ca : 1) femeile au o pozitie inferioara in societate si sunt exploatate de barbati ; 2) societatea face distinctia intre sfera privata si sfera publica, aceasta din urma fiid considerata ca apartinand barbatilor , in timp ce sfera privata apartine femeilor . Mai mult , ele analizeaza cauzele inegalitatii dintre barbati si femei si propun solutii pentru reducerea acestei inechitatiCauza inegalitatii dintre femei si barbati este din punctul lor de vedere negarea irationala de catre barbati a drepturilor pe care le au femeile , sursa agresiunii femeii tinand de psihologia masculina , in primul rand de limbajul masculin , prin limbaj acestia voind sa impuna patriarhatul .
Scopul feministelor este dobandirea egalitatii intre femei si barbati in toate domeniile , acces egal la educatie si acces liber pe piata libera a muncii , reformarea practicilor sociale si institutiilor existente in societate . Daca feministele de tip poststructuralist militeaza pentru transformarea limbajului, cele radicale ajung pana acolo incat propun strategii radicale , de la program impotriva barbatilor , pana la separare , lesbianism , construirea unei culturi separate a femeilor .Elitele politice ale lumii sustin in programele lor ideea de emancipare a femeii , dar acesta nu e prezent peste tot in constiinta publica Procesul de modernizare al vietii femeii are loc concomitent cu tendinta generala de modernizare a societatilor . Dar aceasta s-a facut simtita mai ales in straturile sociale superioare , prin :*modernizarea habitatului casnic si a stilului de viata familial ;*modernizari ale stilului vestimentar , iar ideea de moda este constientizata si se extinde tot mai mult ;se extinde participarea scolara , concomitent cu o anumita diversificare a retelei de invatamant .Cu toate acestea , viata populatiei feminine ramane dominata de puternice elemente traditionaliste ; persista in mentalitati ca femeia trebuie sa aiba un rol secundar si subordonat in raport cu barbatul in societate si familie , iar educatia in familie a copiilor este dominata de atitudini parentale de tipul rece-restrictiv , sau cel mult cald-restrictiv, prin care se impune copiilor , mai ales fetelor , respectarea rigida a unor norme , valori si comportamente .O problema a lumii contemporane este si participarea femeii la migratia externa , mai ales a femeilor din tarile mai putin dezvoltate, care sunt nevoite sa-si lase copiii in grija bunicilor , rudelor sau vecinilor si sa plece la munca in tarile in care munca e mai bine platita. Multe femei esueaza in procesul de adaptare la o noua realitate politica , economica , sociala si culturala . Apoi sunt femei la care se produc esecuri de rol ( de femeie de adolescenta , de sotie de mama ,etc ) pentru ca invatarea unui rol implica pe de o parte invatarea indeplinirii indatoririlor specifice rolului, si pe de alta parte dobandirea de atitudini si asteptari proprii rolurilor . Anumite esecuri isi au originea in procesul de modernizare si emancipare a femeii, un astfel de caz fiind esecul de rol de mama , si de ce nu si cel de sotie . Modelul educational de reusita presupune rolul fundamental al mamei , prezenta ei in spatiul familial, armonia parentala , comunicarea parinti-copii . Succesul mamei in spatiul public o indeparteaza de rolul ( traditional ) de mama si uneori si de rolul (traditional ) de sotie, conducand la esec .Emanciparea economica a femeii constitue o cauza majora a ridicarii ratei divortialitatii . Femeile angajate in munca , au venituri care le ofera mai mare independenta si drept urmare nu mai suporta orice de la sotii lor , iar atunci cand casnicia lor « nu mai merge », ea este cea care intenteaza divortul . Industrializarea , modernizarea si urbanizarea a oferit ambilor parteneri posibilitati de a cunoste si alti indivizi si a stabili legaturi de afectiune , iar in tarile avansate a rezolvat si problema locuintei , care era un impediment in divortialitate .Daca sotia este angajata in munca apar determinatii multiple : independenta data de castig , schimbarea rolurilor traditionale in familie , orele de munca ale sotiei pot afecta nivelul de satisfactie al sotului Divortul poate avea consecintele negative nu numai asupra femeii , ci si asupra barbatului si copiilor . Consecintele depind de mai multi factori : daca exista sau nu copii , de investitiile facute in casnicie , de cine si din ce motiv a fost intentat divortul , de valoarea partenerilor pe piata erotica si maritala , de densitatea retelei de rude si de prietenii celor doi soti. De obicei prin divort copii raman la mama , costurile materiale fiind mai mari pentru aceasta , in timp ce costurile psihologice fiind mai mari pentru tata ( cei care au un simt moral ridicat).Potrivit lui Strong , De vault , Stayad (199 femeile ramase singure cu copiii dupa divort decad economic , din urmatoarele motive :1. capacitate de castig mai mica (in timpul casniciei a lucrat mai putin) , apoi trebuie sa se ocupe si de copii ;2. lipsa suportului din partea fostului sot ( multi nu se achita de obligatiile pentru copii) ;3. ajutor neindestulator din partea statului, a societatii in ansamblu.Mama se simte mai totdeauna incarcata de responsabilitati , pentru ca rolul sau prescris social , este sa fie prima persoana care sa dea socoteala de educatia si buna purtare a copiilor . Interesant este ca in acelasi registru al mentalitatii colective , tatal pare a nu avea prea multe responsabilitati , atata vreme cat se admite ca pensia alimentara (atata cata este in raport cu salariul minim ) este suficienta pentru a-l suplini in responsabilitate .Am constatat cu durere comportamentul standard al parintilor : mama se sacrifica , tatal o tuleste spre urmatoarea halta a vietii sale ; mama nu are de ales , tatal alege mai totdeauna libertateaDar cel mai mult de pe urma emanciparii mamei sufera copilul , pentru ca se simte eliminat din aria centrului de interes al ei , reactioneaza , isi pierde increderea in parinti , se simte lipsit de protectia implicita pe care i-o ofereau acestia si se vede pe sine ca abandonat slab si vulnerabil in fata unei vieti din care a luat cunostinta doar cu partea intunecata . Daca parintii mai ajung si la divort trauma lui este ampla si se poate dezvolta impredictibil .Nici unul din parinti nu isi recunoaste culpa , fapt care repercuteaza asupra inteligibilitatii pentru copil a propriei situatii. Situatia devine si mai dramatica atunci cand copilul este pus sa aleaga intre mama si tata . Copilul nu este o fiinta rationala , pentru ca nici parintii nu sunt . El va fi de partea celui care-i ofera mai mult sau mai concret . Iar instanta e obligata prin lege sa consemneze partajul afectiv al copilului .In concluzie , fiecare perioada are avantajele si dezavantajele ei .Depinde de sistemul de valori al epocii respectiveRazboiul dintre sexe nu foloseste nimanui Ar trebui sa acceptam ca suntem complementari si ca avem nevoie unii de altii .Sa nu uitam ce spuneau vechii rabini iudaici : ,, Dumnezeu nu a facut-o pe femeie din cap , pentru ca ea sa nu devina mandra ; nici din ochi , pentru ca ea sa nu pofteasca ; nici din ureche , pentru ca ea sa nu fie curioasa ; nici din inima ca sa nu fie geloasa ; nici din mana ca sa nu fie lacoma ; nici din picior ca sa nu fie bagacioasa ; ci din coasta , care a fost totdeauna acoperita .” (Edersheim , 1957, 146 )
Femeia a fost considerata mult timp mai slaba prin natura decat barbatul si incapabila sa realizeze munci care necesitau putere fizica si o capacitate intelectuala dezvoltata . Dar cea mai critica situatie au avut-o femeile din antichitate , care traiau doar pentru procreatie si treburile gospodariei . Sau poate ele se simteau bine asa .Nu stiu daca e dreptul nostru sa judecam atata vreme cat nu exista documente care sa demonstreze ca ele erau nemultumite .Din antichitate ne-au ramas putine scrieri ale unor femei , astfel incat informatii despre ele gasim in documentele iconografice si in scrierile barbatilor si aflam de fapt cum barbatii autori percep unele practici sociale capitale pentru viata femeilor . Documentele literare si epigrafice ramase au evidenta tenta moralizatoare , expresie a unei subiectivitati ce poate arunca indoiala asupra valorii lor testimoniale . O sursa constituie si inscriptiile funerare daca tinem cont de faptul ca exista tendinta de idealizare a celui defunct . Studiindu-le impreuna , realizam ca redau sensibilitatea vremii fata de problematica feminina .Daca femeia zilelor noastre nu se gandeste neaparat la casatorie si pune cariera pe primul plan , femeia antichitatii nu concepea sa nu fie casatorita pentru ca pe vremea aceea casatoria era o componenta importanta a sistemului economic si social .Casatorita putin dupa varsta pubertatii , femeia se dedica treburilor casnice si cresterii copiilor , pe care-i puteau urmari cum cresc, cum se manifesta , ii puteau educa dupa bunul lor plac , pentru ca pe vremea aceea nu erau institutii specializate ca in zilele noastre , care oricat de mult li se face reclama grija si dragostea materna nu o vor inlocui niciodata .Viata era grea pentru toata lumea , si cum moartea pandea la fiecare colt , femeia nastea multi copii pe care-i hranea , le confectiona imbracamintea si-i invata dupa posibilitatile sale . Daca avea norocul sa faca parte dintr-o familie instarita , avea sclavi sau servitori pentru munca , dar tot ea ii supraveghea , astfel ca in timp ce barbatul se ocupa de treburile administrative si politice ale obstii , ea era un bun administrator al gospodarieiTot ea se ingrijea de batrani si bolnavi pentru ca societatea antica , contrar societatii moderne , punea mare pret pe nevoile grupului , care sunt mai presus decat drepturile individului . Femeia lucra si ea in camp alaturi de barbatul ei , pentru ca agricultura era afacere de familie . O femeie singura isi putea gasi de lucru ca menajera intr-o casa sau putea lucra intr-un templu .
Cea mai avantajoasa pozitie sociala o aveau femeile din Egiptul antic , egiptenii fiind unicul popor care accepta teoretic egalitatea dintre sexe in urma consfintirii mariajului .( exemplu Cleopatra a ajuns celebra ) . Pozitia sociala a tatalui sau a sotului determina si pozitia femeii , care avea drepturi egale cu ale barbatului Barbatul era capul familiei , dar femeia era tratata mult mai bine decat celelalte civilizatii antice . Femeile egiptence aveau mai multa libertate , mai multa putere si mai multe drepturi decat celelalte . Puteau ocupa orice pozitie in ierarhia sociala si puteau chiar sa conduca tara . Aveau dreptul sa detina cladiri si proprietati si nu erau dependente economic de sotul lor .Puteau imprumuta bani ,semna contracte , sa intenteze divort si sa apara ca martori la tribunal Deci in mare nu se deosebeau prea mult de contemporanele noastre , care se tot lupta prin diverse asociatii feministe ca vor drepturi , pe care , unele nu stiu cum sa le foloseasca .In societatea egipteana era instituita monogamia , casatoria fiind starea naturala pentru toti oamenii , indiferent de clasa sociala . Privind societatea contemporana , numarul celor care nu vor sa-si formeze o familie creste pe zi ce trece , tot mai multi copii cresc in familii monoparentale , apar alternative nonmaritale . Si atunci apare un paradox : cum indivizii din societatea contemporana care se aleg liberi ca sot si sotie pe temeiul dragostei adevarate , dezinteresate , ajung sa divorteze intr-un numar asa de mare ? Nu cumva pe langa alte cauze , femeia e cea care nu mai reuseste sa mentina caldura caminului , nu mai are suficient timp pentru copiii care , au nevoie mai mult decat orice de blandetea ei , de dragostea ei ? Nu , castigurile materiale nu aduc totdeauna armonia in familie , nu suplinesc clipele ce ar trebui petrecute impreuna , nu-i unesc pe membrii familiei . Suportul emotional si afectivitatea de care dadeau dovada mamele inainte, sunt inlocuite de grupurile de similaritate , de prieteni , colegi . Emanciparea economica a femeilor din zilele noastre , a facut ca femeia sa aiba o mai mare independenta incat sa nu mai suporte orice de la sotii lor .Daca egiptenii se casatoreau cand se hotarau sa traiasca sub acelasi acoperis , contemporanele noastre se casatoresc dupa un numar de ani petrecuti impreuna , in concubinaj , de cele mai multe ori dupa ce schimba mai multi parteneri .
Femeile Greciei antice nu se bucurau de avantajele egiptencelor , ci erau considerate fiinte inferioare cu un nivel de inteligenta putin mai ridicat decat al copiilor . Aristotel le privea ca fiind undeva intre sclavi si oamenii liberi . Alti filozofi credeau ca femeile au emotii puternice si minti slabe . Prin urmare trebuiau protejate de ele insele . Sotul sau cel mai apropiat barbat nascut in familie , o pazea asemeni unui gardian si avea control asupra vietii ei . Avea dreptul sa detina imbracaminte , bijuterii, sclavi personali si putea achizitiona lucruri marunte, de valoare mica . Cetatenia ii da dreptul sa se casatoreasca cu un cetatean , dar nu-i oferea si drepturi politice sau economice . Probabil la ele s-a gandit Antonia Garonfil cand spunea despre casatorie ca era ,, modul prin care un barbat isi procura o femeie cu purul scop de a o subordona si de a o sclavi “Si prin varsta medie de casatorie femeile erau inferioare barbatilor : 13-14 ani , fata de barbati care puteau ajunge la 30 . Casatoria avea drept scop intretinerea si protejarea proprietatii procrearea in speranta unui ajutor din partea copiilor si mostenirea ..Datoria nevestelor era sa nasca copii legitimi si sa ingrijeasca de casa .Spre deosebire de femeia contemporana care poate iesi oricand din casa si-si face programul dupa bunul plac, femeilor Greciei antice traditia le da voie sa iasa din case numai cu prilejul unor festivaluri sau funerarii si numai insotite de sclave . O femeie singura pe strada era considerata sclava , prostituata sau concubina . Femeia greaca nu avea voie sa iasa din camera ei cand barbatul avea oaspeti, spre deosebire de cea din Roma antica care era gazda , sau si mai mult cea din Egipt care mergea la petreceri cu sotul .Viata femeilor maritate era mai grea chiar decat a prostituatelor , care primeau un pret pentru serviciile prestate , in Sparta numai acestea avand drept prin lege sa poarte haine viu colorate si bijuterii de aur pentru a fi recunoscute .La diferite evenimente ce aveau loc in Grecia , barbatii erau insotiti de curtezane, femei cu o oarecare cultura , bune interlocutoare , care constituiau un ingredient important pentru acestia ,Interesant e ca erau platite pentru talentul lor , nu pentru aspectul fizic , ceea ce nu se prea intampla in zilele noastre ,cand majoritatea barbatilor sunt interesati de cum arata o femeie , cati ani are in minus fata de el , si nu neaparat ce are in cap .O conditie aparte o aveau si concubinele, femei care aveau relatii permanente cu un barbat si care erau intretinute in propria lor casa . Desi nevasta ii daruia copii si mostenitori, barbatii simteau nevoia sa-si satisfaca poftele in afara casatoriei . Pentru barbat si pentru societate , dorinta femeii de a avea companie masculina nu conta . Si cum nimic nu-i nou sub soare si cam tot ce se intampla e ciclic , multe femei din zilele noastre sunt si concubine si curtezane , de prostituate nici nu mai spun, pentru ca si-au facut un titlu de glorie din asta .S-a ajuns pana acolo incat se declara la ore de maxima audienta ,,faptele glorioase “ ale catorva asa zise vedete autohtone , in timp ce femei medic, cercetator sau inginer , femei de afaceri, dascali renumiti , etc . raman in anonimat .Conditia femeii din Roma a variat de-a lungul antichitatii ,depinzand in mare masura de starea sociala a parintilor sau sotului ( lucru valabil si astazi ) . Supusa in epoca veche autoritatii maritale care avea drept de viata si de moarte asupra ei , nu a avut nici in epoca tarzie cand casatoriile devenisera deja libere o pozitie juridica egala cu cea a barbatului.
In legislatia romana femeia trecea de la autoritatea tatalui la cea a sotului , chiar si vaduvele bogate avand nevoie de un barbat care sa le administreze averea .Pana in secolul I cand au inceput sa aiba o libertate mai mare , nu aveau voie sa aiba afaceri proprii , nu le erau permise nici macar sugestiile . Multa vreme le-a trebuit barbatilor sa inteleaga faptul ca opiniile si sfaturile femeilor le pot fi de folos !Sursele studiate scot in evidenta faptul ca pe plan sentimental exista afectiune intre membrii familiei , dar , fara o reverberatie in domeniul normelor religios-juridice . Tatal putea sa-si iubeasca ori cat de mult fiica , dar nu putea sa-i lase legal nici o mostenire , ceea ce nu se intampla in zilele noastre cand mostenirea se imparte in mod egal copiilor . Dar daca parintii sau sotul aveau o situatie mai buna , femeile nu mai erau nevoite sa munceasca din greu pentru a se intretine , avand ca ocupatie numai ingrijirea casei si cresterea copiilor .Munca era apanajul femeilor sarace si sclavelor , care in cel bun caz erau menajerele doamnelor din clasele superioare . Daca femeia romana din clasa superioara avea drept valori casatoria , casa si familia , sclavele nici macar la casatorie nu aveau dreptul , relatiile sexuale fiindu-le permise doar in sens de procreere .
N-am gasit documente in care femeia sa fie nemultumita de autoritatea de netagaduit a sefului familiei , ba mai mult , membrii familiei antice sunt uniti prin ceva mai puternic decat nasterea , decat sentimentul si decat forta fizica : religia vetrei sacre si a strabunilor . Familia constituia un singur corp in viata de aici ca si in cea de dincolo . Sub autoritatea lui pater familias se aflau : sotia , copiii , ginerii, nurorile ,nepotii, stranepotii, sclavii , alte persoane , precum si toate bunurile .Societatea antica romana a cunoscut doua tipuri de casatorii : cum manu si sine manu .In primul tip , femeia avea acelasi regim ca si fiica si supusa din punct de vedere religios ritualului familiei sotului .Odata casatorita , rupea orice legatura cu vechea familie , nu mai putea mosteni , nu putea lasa bunuri , purta numele sotului , caruia trebuia sa-i dea ascultare , zestrea ei intra in proprietatea acestuia . Devenea stapana casei si avea responsabilitati in cresterea si educarea copiilor .In celalalt tip de casatorie , femeia nu mai cadea sub autoritatea sotului , pastrandu-si legatura cu familia de origine . Purta numele sotului , dar putea mosteni pe cineva din vechea familie . Dobandeste o oarecare independenta si isi pastreaza dreptul la proprietatea dotei . Femeia isi pierdea dreptul de femeie casatorita numai prin cauze subiective : adulterul ,lipsa copiilor , pierderea libertatii .
Romanii au respectat femeia si daca aceasta a fost elogiata sau blamata , a depins numai de ea insasi , de modul cum a reusit sa se bucure de conditia umana .Acest lucru se intampla si in zilele noastre daca femeia are demnitate si stie sa respecte si sa impuna respect .Ipostaza materna , desemnata de termenul mater , din care deriva matrona , numele generic al femeii casatorite contine nuantele de demnitate si noblete conferite de o anumita stare civila . Chiar daca uneori a fost nevoie ca o femeie sa fie rapita , pentru ,, a rezolva( asa cum spune Cicero despre rapirea Sabinelor)criza barbatilor aflati intr-o ingrijoratoare inferioritate numerica “femeia a fost un factor important in actul etnogenezei romane asigurand perpetuarea speciei si dainuirea cetatii . Rapirea nu numai ca nu e vazuta ca un act violent , ,dar multa vreme ceremonia casatoriei avea sa fie precedata de pantomima rapirii .In folclorul romanesc se intalnesc destule episoade cand viitoarea mireasa e rapita cu acordul acesteia pentru a-i pune pe parintii care nu le dadeau girul casatoriei ,in fata faptului implinit Pana la urma se lasa cu petrecere si viata isi urma cursul firesc .Femeii romane i-a fost recunoscut rolul de partasa (particeps ) la fondarea neamului roman , de garant al coeziunii componentelor sale etnice si al perpetuarii unor cutume originare . Ea participa la cultul familiei , unde avea rol important , ca de altfel si la celelalte ceremonii legate de viata familiala .Cultul domestic era liantul familiei , chezasia coeziunii si unitatii ei si consta in ritualuri dedicate geniilor stramosilor si vetrei sacre .Desi normele juridice o nedreptateau , dreptul roman considerand-o plapanda din fire si uneori plapanda si la minte ,in gospodaria sa de la tara , femeia era cu adevarat stapana , nu avea nevoie de colaborarea sotului pentru ca acesta era plecat la muncile campului cat era ziua de mare . Treburile casei erau numeroase , pentru ca pe vremea aceea toate cele necesare traiului se produceau in gospodarie : unelte, imbracaminte , incaltaminte , mobilier , vase , hrana, spalat, torsul, tesutul lanii, etc .Initial toate muncile erau facute de stapana casei, apoi de sclave , atent supravegheate de stapana .Odata cu exodul spre orase , viata femeii devenea mai diversificata ca preocupari , si, treptat , mult mai mondena decat prescria traditia . Femeile mai instarite incep sa locuiasca in domus , dar nu o rup total cu traditia , pastreaza o parte din atributiile casnice ale femeii rustice , avantajul consta in faptul ca se pot bucura de a evada din intimitatea domestica , de a-si lua unele libertati , afisand chiar atitudini nonconformiste . Incep sa aiba dreptul la instructie , avand un rol important in sistemul pedagogic. In Roma antica chiar si doica trebuia sa fie instruita si aleasa dintre grecoaicele familiarizate cu filozofia . Mamele bogate au de-acum competenta de a-si instrui copiii in prima etapa .Viata femeii in societate, participarea ei la viata publica este un drept castigat tarziu , desi istoria a dovedit ca femeile dovedeau mult curaj pentru binele civic .
Prezenta in lexicul latin a cuvantului virago ( femeie in stare a se purta ca un barbat ) dovedeste ca femeia i-si poate asuma un comportament civic potrivit exigentelor masculine. La vremea aceea , meserii ca magiciana , coafeza , croitoreasa , moasa , doica , rareori medic, pedagog, librar, stenografa , negustoreasa , erau practicate de femeile sarace . Printre ocupatiile feminine se gasea si prostitutia , din care este dedus prototipul curtezanei din comedia latina .Cu timpul , pretentiile femeilor romane in ceea ce priveste infatisarea lor cresc si incep sa-si procure cosmetice , parfumuri , bijuterii si vesminte scumpe . In timpul liber participau la spectacole , lupte cu gladiatori , pantomima , plimbare sub porticuri sau in gradinile de la Roma . Incep sa fie acceptate din ce in ce mai constant la manifestarile mondene .
Daca istoria femeilor din Roma antica e plina de date interesante , istoria femeii din lumea antica japoneza e plina de goluri , se stiu foarte putine lucruri despre evolutia ei inainte de inceputurile scrierii , spre deosebire de epocile Nara si Heian cand se cunoaste o dezvoltare extraordinara a statutului feminin . Informatii despre japoneze apar prin intermediul chinejilor, care sustin ca in Japonia nu exista deosebiri sociale intre femeie si barbat ,si chiar ar fi existat conducatoare in Japonia . Printre femei ar fi existat si calugari samani care participau la ceremoniile religioase . Alta teorie a chinejilor sustine ca in Japonia ar fi existat poligamie cei de rang inalt avand cinci sotii , iar ceilalti 2-3 , teorie ce nu sustine egalitatea intre sexe . Conform informatiilor gasite in epoca Heian prima sotie era cea principala si se numea ,, doamna din odaile dinspre miaza-noapte “(kitanokata) .Ea si-a pastrat independenta materiala avand drept sa posede bunuri , mosii si palate, de ale mosteni si transmite urmasilor Ea nu putea fi maritata impotriva vointei ei , isi putea parasi sotul si alege pe altul , sau putea sa aiba un amant bine cunoscut de anturaj . Se comporta bine in relatii cu barbatii de rang inalt , beneficia de invatamant si cultura , participa la ceremoniile laice si religioase .Figurinele ,,doguu“din epoca Joumon, care erau simboluri ale feminitatii si fertilitatii , alaturi de figurinele ,, haniwa “ din perioada Kofun sustin teoria matriarhatului timpuriu . Prin secolul VIII , in descrierile unor regiuni japoneze , apare imparateasa Suiko, mama printului Shotoku , ceea ce dovedeste ca femeia putea ocupa o pozitie sociala importanta .In timpul Buddhismului insa a aparut o inegalitate in viata religioasa ,singura viata pe care o putea duce femeia fiind aceea de calugarita sihastra .
Apogeul infloririi imaginii si statutului feminin in Japonia a fost insa epoca Heian, cand are loc o reprezentare magnifica a femeii japoneze de la curtea imparateasca , ce forma peisajul literar al vremii . La loc de cinste se aflau poezia , povestea si literatura de jurnal Rolul femeii in cultura a fost considerabil , in acea epoca , ocupand o pozitie de rang inalt si in literatura si in viata . Femeile de la curte aveau ranguri, titluri, functii , similare barbatilor Spre deosebire de alte popoare , parintii lasau mostenire casa fiicei , nu baietilor , fiica maritata locuia la parintii ei nu ai sotului , si chiar daca locuia separat de acestia , tanara familie era intretinuta tot de parintii fetei . Acestea semnificau reminiscente ale matriarhatului De fapt cultul pentru zeita Amaterasu , zeita soarelui , sugereaza ca religia shintoista a promovat matriarhatul .Din perioada aceea s-au gasit diverse jurnale , din care aflam informatii diverse despre femei : Astfel ,, Kagero nikki”descrie viata nefericita a unei femei alaturi de sotul ei . Un alt jurnal ,,Sarashima Nikki” vorbeste despre viata amoroasa a autoarei plina de intrigi , despre rivalitatea dintre ea si alte femei , etc .Daca despre femeile din clasele superioare se gasesc informatii , acestea sunt insa putine despre femeile din clasele inferioare .-------------------------------------------------------------------------------------
S-a dovedit de-a lungul timpurilor ca relatia sot-sotie a taranilor era mult mai functionala decat a celor din clasele de mijloc si superioare . Si asta pentru ca se baza pe activitati de productie care cereau colaborare si cooperare . De aceea odata cu industrializarea care a promovat cererea de mana de lucru , munca femeii a intrat in conflict cu indatoririle sale domestice . S-a constatat ca in familiile in care femeia pune cariera pe primul plan , cuplurile sunt tot mai fragile .Repartizarea sarcinilor gospodaresti, educatia copiilor , banii disponibili , profesia fiecaruia , timpul liber, care se scurteaza din ce in ce mai mult , pana ajunge sa dispara la unele cupluri , tensiuni si frictiuni care nu pot fi ocolite , sunt probleme tot mai des intalnite in epoca noastra , unele neexistand sau fiind diminuate in familiile traditionaleOricat ar parea de paradoxal , discriminarea femeii in raport cu barbatul exista si in zilele noastre , in grade diferite , in functie de spatiile culturale, dar este un fenomen real ce nu mai poate fi contestat , nici ocolit . Zadarnic au incercat sa analizeze acest fenomen , atat barbatii cat si femeile , de fiecare data s-au obtinut puncte de vedere diferite , dar situatia persista , statisticile prezentand un numar mic de femei in raport cu barbatii la toate nivelurile de conducere .Sherry B. Ortner in 1974 incerca sa identifice logica acelui mod de gandire care situeaza femeile in pozitii subordonate si legitimeaza ordinea astfel constituita . El incearca sa explice faptul ca in centrul dimensiunii simbolice a subordonarii femeilor in toate culturile sta asimilarea lor cu natura si convingerea ca ele sunt mai apropiate naturii , in timp ce culturalul, definit ca fiind superior naturii ( pentru ca include si procesele de dominare / transformare a celei din urma ) este domeniu masculin . Explicatia nu le multumeste pe feministe , care sustin ca : 1) femeile au o pozitie inferioara in societate si sunt exploatate de barbati ; 2) societatea face distinctia intre sfera privata si sfera publica, aceasta din urma fiid considerata ca apartinand barbatilor , in timp ce sfera privata apartine femeilor . Mai mult , ele analizeaza cauzele inegalitatii dintre barbati si femei si propun solutii pentru reducerea acestei inechitatiCauza inegalitatii dintre femei si barbati este din punctul lor de vedere negarea irationala de catre barbati a drepturilor pe care le au femeile , sursa agresiunii femeii tinand de psihologia masculina , in primul rand de limbajul masculin , prin limbaj acestia voind sa impuna patriarhatul .
Scopul feministelor este dobandirea egalitatii intre femei si barbati in toate domeniile , acces egal la educatie si acces liber pe piata libera a muncii , reformarea practicilor sociale si institutiilor existente in societate . Daca feministele de tip poststructuralist militeaza pentru transformarea limbajului, cele radicale ajung pana acolo incat propun strategii radicale , de la program impotriva barbatilor , pana la separare , lesbianism , construirea unei culturi separate a femeilor .Elitele politice ale lumii sustin in programele lor ideea de emancipare a femeii , dar acesta nu e prezent peste tot in constiinta publica Procesul de modernizare al vietii femeii are loc concomitent cu tendinta generala de modernizare a societatilor . Dar aceasta s-a facut simtita mai ales in straturile sociale superioare , prin :*modernizarea habitatului casnic si a stilului de viata familial ;*modernizari ale stilului vestimentar , iar ideea de moda este constientizata si se extinde tot mai mult ;se extinde participarea scolara , concomitent cu o anumita diversificare a retelei de invatamant .Cu toate acestea , viata populatiei feminine ramane dominata de puternice elemente traditionaliste ; persista in mentalitati ca femeia trebuie sa aiba un rol secundar si subordonat in raport cu barbatul in societate si familie , iar educatia in familie a copiilor este dominata de atitudini parentale de tipul rece-restrictiv , sau cel mult cald-restrictiv, prin care se impune copiilor , mai ales fetelor , respectarea rigida a unor norme , valori si comportamente .O problema a lumii contemporane este si participarea femeii la migratia externa , mai ales a femeilor din tarile mai putin dezvoltate, care sunt nevoite sa-si lase copiii in grija bunicilor , rudelor sau vecinilor si sa plece la munca in tarile in care munca e mai bine platita. Multe femei esueaza in procesul de adaptare la o noua realitate politica , economica , sociala si culturala . Apoi sunt femei la care se produc esecuri de rol ( de femeie de adolescenta , de sotie de mama ,etc ) pentru ca invatarea unui rol implica pe de o parte invatarea indeplinirii indatoririlor specifice rolului, si pe de alta parte dobandirea de atitudini si asteptari proprii rolurilor . Anumite esecuri isi au originea in procesul de modernizare si emancipare a femeii, un astfel de caz fiind esecul de rol de mama , si de ce nu si cel de sotie . Modelul educational de reusita presupune rolul fundamental al mamei , prezenta ei in spatiul familial, armonia parentala , comunicarea parinti-copii . Succesul mamei in spatiul public o indeparteaza de rolul ( traditional ) de mama si uneori si de rolul (traditional ) de sotie, conducand la esec .Emanciparea economica a femeii constitue o cauza majora a ridicarii ratei divortialitatii . Femeile angajate in munca , au venituri care le ofera mai mare independenta si drept urmare nu mai suporta orice de la sotii lor , iar atunci cand casnicia lor « nu mai merge », ea este cea care intenteaza divortul . Industrializarea , modernizarea si urbanizarea a oferit ambilor parteneri posibilitati de a cunoste si alti indivizi si a stabili legaturi de afectiune , iar in tarile avansate a rezolvat si problema locuintei , care era un impediment in divortialitate .Daca sotia este angajata in munca apar determinatii multiple : independenta data de castig , schimbarea rolurilor traditionale in familie , orele de munca ale sotiei pot afecta nivelul de satisfactie al sotului Divortul poate avea consecintele negative nu numai asupra femeii , ci si asupra barbatului si copiilor . Consecintele depind de mai multi factori : daca exista sau nu copii , de investitiile facute in casnicie , de cine si din ce motiv a fost intentat divortul , de valoarea partenerilor pe piata erotica si maritala , de densitatea retelei de rude si de prietenii celor doi soti. De obicei prin divort copii raman la mama , costurile materiale fiind mai mari pentru aceasta , in timp ce costurile psihologice fiind mai mari pentru tata ( cei care au un simt moral ridicat).Potrivit lui Strong , De vault , Stayad (199 femeile ramase singure cu copiii dupa divort decad economic , din urmatoarele motive :1. capacitate de castig mai mica (in timpul casniciei a lucrat mai putin) , apoi trebuie sa se ocupe si de copii ;2. lipsa suportului din partea fostului sot ( multi nu se achita de obligatiile pentru copii) ;3. ajutor neindestulator din partea statului, a societatii in ansamblu.Mama se simte mai totdeauna incarcata de responsabilitati , pentru ca rolul sau prescris social , este sa fie prima persoana care sa dea socoteala de educatia si buna purtare a copiilor . Interesant este ca in acelasi registru al mentalitatii colective , tatal pare a nu avea prea multe responsabilitati , atata vreme cat se admite ca pensia alimentara (atata cata este in raport cu salariul minim ) este suficienta pentru a-l suplini in responsabilitate .Am constatat cu durere comportamentul standard al parintilor : mama se sacrifica , tatal o tuleste spre urmatoarea halta a vietii sale ; mama nu are de ales , tatal alege mai totdeauna libertateaDar cel mai mult de pe urma emanciparii mamei sufera copilul , pentru ca se simte eliminat din aria centrului de interes al ei , reactioneaza , isi pierde increderea in parinti , se simte lipsit de protectia implicita pe care i-o ofereau acestia si se vede pe sine ca abandonat slab si vulnerabil in fata unei vieti din care a luat cunostinta doar cu partea intunecata . Daca parintii mai ajung si la divort trauma lui este ampla si se poate dezvolta impredictibil .Nici unul din parinti nu isi recunoaste culpa , fapt care repercuteaza asupra inteligibilitatii pentru copil a propriei situatii. Situatia devine si mai dramatica atunci cand copilul este pus sa aleaga intre mama si tata . Copilul nu este o fiinta rationala , pentru ca nici parintii nu sunt . El va fi de partea celui care-i ofera mai mult sau mai concret . Iar instanta e obligata prin lege sa consemneze partajul afectiv al copilului .In concluzie , fiecare perioada are avantajele si dezavantajele ei .Depinde de sistemul de valori al epocii respectiveRazboiul dintre sexe nu foloseste nimanui Ar trebui sa acceptam ca suntem complementari si ca avem nevoie unii de altii .Sa nu uitam ce spuneau vechii rabini iudaici : ,, Dumnezeu nu a facut-o pe femeie din cap , pentru ca ea sa nu devina mandra ; nici din ochi , pentru ca ea sa nu pofteasca ; nici din ureche , pentru ca ea sa nu fie curioasa ; nici din inima ca sa nu fie geloasa ; nici din mana ca sa nu fie lacoma ; nici din picior ca sa nu fie bagacioasa ; ci din coasta , care a fost totdeauna acoperita .” (Edersheim , 1957, 146 )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
